Muntele Sodom. Unul dintre cele mai bune locuri din Israel pentru a privi de sus Marea Moarta

Muntele Sodom. Unul dintre cele mai bune locuri din Israel pentru a privi de sus Marea Moarta

Am fost de mult timp curios sa vad cum arata in realitate celebra Marea Moarta. Asa ca, in organizarea excursiei mele din Israel am hotarat sa includ si un drum din sudul pana in nordul acestei mari, care se intinde de-a lungul granitei cu Iordania. Este vorba de Drumul National 90, care serpuieste pe malul apei si ajunge in cele din urma pana in apropiere de Ierusalim.

Nu stiam mare lucru despre relieful acestei zone, dar am sperat ca exista totusi posibilitatea de a urca la un punct de belvedere de unde poti vedea mai bine peisajul. Din fericire, biroul de turism din Israel a intuit aceasta nevoie a turistilor si a identificat cateva locatii interesante pe care le-a publicat pe websiteul propriu. Nu mai retin cum l-am gasit, dar promit ca voi actualiza articolul cand voi sti care este.

Eu am ajuns destul de tarziu in zona. Deja se insera si nu era timp sa continui spre locatiile din nordul marii, asa ca m-am multumit sa caut ceva mai spre sud. Sunt cateva locuri si aici, insa cel mai interesant mi s-a parut Muntele Sodom, mai ales ca imi suna cunoscuta cumva aceasta denumire. Din imaginile pe care le postasera pe website parea locul potrivit pentru ceea ce imi doream eu.

Intrarea pe traseul de pe Muntele Sodom. Autor: Robert Mocanu, AtlasNomadica

Intre legenda si adevar

Situata la o altitudine de – 430 m sub nivelul marii, Marea Moarta este considerata cel mai jos punct de pe planeta. Faptul ca Muntele Sodom flancheaza acest lac sarat ar parea ca il incadreaza si pe el automat la categoria lantului muntos aflat la cea mai joasa altitudine. Numai ca Muntele Sodom este munte doar cu numele. Este mai degraba un deal care are o inaltime de numai 220 m.

Insa ce ii lipseste in grandoare geomorfologica, compenseaza pe deplin prin legenda care ii este atribuita. Se pare ca israelienii aseamana acest deal sterp cu faimosul oras Sodoma, care este mentionat in Biblie. De aici si numele. Aceasta spune ca era un oras in plina dezvoltare, verde si frumos, insa plin de pacat si depravare. In cele din urma Dumnezeu, satul de tot ceea ce vedea ca se intampla aici, a decis sa ii pedepseasca pe locuitori pentru grava lor nesupunere.

Se spune ca a fost cumplit. Locuitorii au trebuit sa fuga ca sa se salveze, in timp ce din cer ploua cu foc si pucioasa. Cand totul s-a linistit intr-un sfarsit nu mai era nimic din ceea ce fusese inainte un oras mandru si infloritor. Si nici nu a mai fost refacut, pentru ca insusi solul a fost distrus.

In prezent, Muntele Sodom a fost cercetat geologic si se pare ca este 80% compus din sare, peste care s-au adaugat in timp straturi de clcar, argila si diverse conglomerate. Nu stiu ce sa spun despre legenda, dar relieful de aici cu siguranta sustine aceasta posibilitate.

Inceputul traseului. Autor: Robert Mocanu, AtlasNomadica

In mijlocul pustietatii

Dupa cum spuneam, am ajuns tarziu la Muntele Sodom, venind dinspre Desertul Negev, unde am vazut spectaculosul Makhtesh Ramon, aflat la doua ore distanta de aici. Ideea era sa apuc sa vad apusul de sus, astfel incat sa pot face poze frumoase, fara sa fiu deranjat de lumina solara directa. Ceea ce s-a si intamplat, avand in vedere ca soarele apune in spatele Muntelui Sodom.

Trebuie sa stii ca locatia acestuia este oarecum in pustietate. Sigur ai Drumul National 90 care trece chiar pe langa el, dar acesta nu pare sa aiba parte de foarte mult trafic, iar distanta intre Muntele Sodom si cele mai apropiate localitati nu este chiar mica. De asemenea, nu am vazut vreun autobuz care sa asigure transport pe aceasta ruta, dar acest lucru s-ar putea datora si Sabatului, eu vizitand intr-o zi de sambata.

Recomandarea mea, daca doresti sa explorezi aceasta zona, este sa inchiriezi o masina sau sa cauti un tur organizat. Cred ca este mult mai mica bataia de cap in comparatie cu a utiliza transportul in comun, in ideea ca acesta chiar exista pe aici.

Vedere de pe traseul de pe Muntele Sodom. Autor: Robert Mocanu, AtlasNomadica

Drumetie prin tinutul arid

Am gasit doua trasee posibile pentru a ajunge pe varf, ambele cu acces din Drumul National 90. Primul se numeste Traseul Scarilor, care este destul de abrupt si include o serie de scari metalice de care te poti ajuta la urcare. Al doilea, pe care l-am facut eu, se numeste Traseul Pestilor, numit asa datorita numeroaselor fosile de pesti pe care le poti vedea de-a lungul potecii.

Intrarea pe traseu este marcata aici pe Google Maps. Pozitionarea este relativa, deoarece aplicatia are un filtru de securitate pentru Israel si nu poti vizualiza detalii foarte aproape de sol. Dar daca vei conduce incet, cu siguranta vei vedea si poteca care incepe sa urce, cu panoul de informare aflat la inceputul acesteia.

Eu aici am lasat masina, pe marginea drumului deoarece nu exista parcare, dar spatiu gasesti suficient. Nu incerca sa treci cu masina prin sant si apoi sa sa urci pe poteca, chiar daca de la distanta pare practicabila. Aceasta devine in scurt timp din ce in ce mai ingusta si mai abrupta. Am vazut urme de masina cand am urcat si dupa severitatea acestora parea ca soferul s-a chinuit ceva inainte de a renunta. Ca sa nu mai zic de riscul de rasturnare care este si el prezent mai sus pe traseu.

Continuarea traseului de pe Muntele Sodom. Autor: Robert Mocanu, AtlasNomadica

Drumetie prin tinutul arid (continuare)

De ajuns la sfarsitul traseului nu am reusit, fiind deja destul de tarziu si urmand sa vina noaptea in scurt timp. Asa ca am ales sa urc numai cateva sute de metri, pana intr-un punct din care sa pot vedea cat mai mult posibil din peisaj. Eram singur pe traseu si am considerat ca trebuie sa fie suficient unde am ajuns. Nu ma organizasem pentru o drumetie mai lunga si nu avea sens sa ma ratacesc printre dealuri.

Daca doresti sa parcurgi intreg traseul asigura-te ca esti bine echipat pentru acest lucru si ca ai adus cu tine o sticla de apa si o harta cu traseele din zona sau eventual poate gasesti pe cineva care sa iti arate calea. Peretii golasi ai acestui deal par sa semene intre ei si este usor sa te ratacesti pe masura ce te departezi de drum. Si aceasta nu este doar impresia mea. Am citit-o ca avertizare pe una dintre paginile turistice despre Israel.

Marea Moarta si Iordania vazute de pe Muntele Sodom. Autor: Robert Mocanu, AtlasNomadica
Marea Moarta si muntii Iordaniei vazute de pe Muntele Sodom. Autor: Robert Mocanu, AtlasNomadica

Leave a Reply